sâmbătă, 28 aprilie 2012

KAMPOT sau Delir Lesbian



Merg pe stradă și-ncerc să nu mă mai
gîndesc la tine
pun căștile-n urechi și simt c-o iau pe serpantine
pe serpantinele imaginație bolnave
ce îmi inundă capul 
cu vise deplasate
..............................................................
Sunt pe de-asupra ta și te sărut ușor pe buze
Te mușc  iar după asta îmi cer scuze
Te rog să-mi ierți sălbăticia
prostia
neîndemînarea
Sunt o novice care-ți merită iertarea
Cobor în jos pe pieptu-ți voluptos
Mă-ndrept spre abdomen
Apoi mai jos
Cad ca o ploaie caldă peste trupul tău
Ești toată numai apă
Chiar și atunci cînd eu
Flămîndă de senzații
Încerc cu buzele să te usuc mereu
Simt cum îți geme carnea păcătoasă
Încer să mă opresc, dar mîna-ți nu mă lasă
mă tragi
mă devorezi
mă zgîrîi
Ca o leoiacă-n pat vrei să mă tîrîi
Și......
........................................................
Sunt hiper excitată, m-opresc din drum
aștept
Îmi bate cu putere inima în piept
A fost doar o himeră, nu,  n-a fost adevărat
Sau cine știe, poate, așa și sa-ntîmplat?

joi, 26 aprilie 2012

Sfaturi pentru Zaiebălshi sau Fii Fericit


Am ascultat un interviu cu scriitoarea rusofonă Daria Donțova pe care am hotărît să-l reproduc în scris pentru publicul românofon, pentru că moldofonii pot să și-l asculte dacă vor. Nu e mot-a-mot, doar idei și cu mici implicații și comenturi din partea-mi, dar m-am străduit să nu pervertesc conținutul.
Sfaturi pentru o ”căsnicie perfectă”. Nu sunt rețete de-astea ieftine pe care le găsești la tot pasu pe net, ci unele pline de înțelepciune pe care orice femee care se respecta pe sine și omul de alături, tre să le știe
Deci:
În primul și-n primul rînd, atunci cînd ești într-o relație nu tre să asculți toate sfaturile binevoitoare ale mamei, care –ți tăbăcește capu ba să te măriți mai degrabă, ba că nu ai copii, uite astea-s demult la casa lor, da tu? da nu cumva ești lesbiană, da de ce nu-ți place Vasea, că e gospodar băiatu? Ține minte, tu ai să trăiești cu Vasea nu mamă-ta.
Nu-ți asculta prietenele care demult îs gospodine în halat cu 3 copii, 3 amanți și un soț oropsit. Ele întotdeuna îți vor binele.
Știi cum e vorba aia populară facerea de bine futerea de mamă
Dacă bărbatu e alcoolic, narcoman, sau mincinos n-ai ce trăi cu dînsu...ăștia-s incurabili care-o să-ți mînince și tinerețea și bătrînețea.
Ține minte: bărbat-tu nu e mașină de făcut bani cum nici tu nu ești mașină de făcut copii. E și el un suflet care vrea ca cineva să se intereseze de dînsul, de interiorul lui, dar nu de serviciu și salariu.
Tu știi de ce se temea el în copilărie, ce îl făcea să se ascundă noaptea sub pat, ce visa să devină la 7 ani, ce își doarea să facă la 14 ani, de ce umblă deprimat?...chestii care țin strict de personalitatea lui. Nu știi, pentru că nu te-ai interesat niciodată.
Știi de ce bărbații pleacă la amantele lor? Pentru că ele îi ascultă
Cînd îți vine acasă începi să-i freci creeru cu nimicuri de genu nu ți-ai pus pantofii cu botu la perete, nu-ți arunca cravata pe scaunul din sufragerie, nu apăsa pasta de dinți de la coadă ci de la cap, ai luat zahăr, nu? Ești un nesimțit...etc
Eu tre să fac curat, eu gătesc, eu am grijă de copii da tu nici zahăr nu ai luat..iaka zaibioj de-ista care pe bărbați pur și simplu îi omoară. Nu-i repeta de o mie de ori că iar nu și-a pus papucii cum trebu. La a 45-a oară el o să ia pur și simplu și-o să plece cu tot cu pantofii ăia.
Tre să faci curat, gătit, spălat pentru că te-ai născut femee și nu maimuță sau androgină. Dacă vrei să te simți bărbată, mergi pe șantier și lasă-ți soțul cu copii. Nu cred c-o să se descurce mai rău. Numai că soțului tău n-o să-i trebuiască o mujîcoaică.
Ca o mini concluzie : nu te transforma într-o zaiebalkă gospodină, fă-ți datoria de femee și nu uita că și soțul tău e om. Dacă te bate, nu te respectă sau are amantă- pleacă, nu mai sta lîngă el. Ai prea puțin timp ca să fii Maica Theresa și să faci binefaceri. Întotdeuna se găsește o ieșire din situație. Nu-ți fie frică s-o iei de la capăt, dacă nu vrei ca toată viața ta să fie de rahat.
Ah da, și termină să-ți vorbești soțul de rău în prezența prietenelor. Depune un efort și ieși din clubul Femeelor cu bărbați cazioli. Caziol îl crezi, caziol o să se facă. Respectă-ți soțul și permite-i să se simtă bărbat da nu sugativa frustrărilor tale...
Tu ai puterea să faci asta

marți, 24 aprilie 2012

așteptare sau futerea de sine (2)



Azi aștept...
Mîine aștept...
sunt goală de atîta așteptare
Dar ce înseamnă să aștepți????
Exact aceeași viață de rahat
Numai de 10 ori mai lungă
Și un pumnal înfipt în piept
atît de nemilos
încît nici timpul suspendat în sine
nu doare chiar atît...
Aștept...
pe cine, ce, de unde, cînd
nu știu
aștept pentru că nu știu ce să fac
Aștept și...
tac

vineri, 13 aprilie 2012

Trăiască Provincia sau Paște Fericit



În sfîrșit o venit vacanța și eu pot liniștită și cu inima-mpăcată să merg în provincie. O săptămînă n-o să mă citiți, dar cred că n-o să vă umflați de dor după înjurăturile unei bastarde. Tare vă mai place să judecați oamenii pe care nu-i cunoașteți. Hop, hop, ce-i cu mizeria asta, ești pierdută, du-te și te –mpușcă…dar nu despre asta vorbeam.
 Merg la bunica la țară.
Bunica lui Puck.
Ea este unica femee din viața mea. Adevărata femee pe care am iubito cu-adevărat. O bunică autentică care mă iubește și ea la rîndul ei cu o naivitate puierilă pe care o admir cu invidie. Femmeia asta m-a susținut în tot ce-am făcut, crede în mine ca în Dumnezeu și ar da orice numai mie să-mi fie bine.
 Ador să stau cu bătrînele la taclale. Sunt atît de inspirante…au o energie și o dorință de viață pe care tinerii n-o au. Încercă și-acum să schimbe universul de parcă s-ar împotrivi cu totă ființa să accepte că nu mai pot face nimic, că timpul lor a trecut, că nu mai are rost.
Bunica mea încă mai coace în cuptor
 bunica mea încă mai spală rufele la rîu
 bunica mea încă mai iubește oamenii.
 Un singur om pe care ea a refuzat să-l mai recunoască este mama mea. Mereu a încercat să-mi vorbească de bine de ea, dar în suflet cocea de tristețe și durere.
Ei bine, hai să nu vorbin despre lucruri…neimportante. Păi uite, mă duc eu la Paști, nu știu ce-o să fac o săptămînă fără tot rahatul ăsta de oraș, dar aștept cu nerăbdare Paștele Blajinilor. O daaaa!!!corect te-ai gîndit. O să fie o pocazuhă și un glamur pe-acolo că nici D&G nu organizează așa reprezentații de modă. Țoape pe pantofi cu ac în arătură, seturi de garderoabe ca pomene, băut și cîntat în cimitir…mai pe scurt o să-mi fie vesel. Defapt, la țară lucrul niciodată nu se termină, o să uit și de voi și de mine.
O să vin revigorată și fericită, că altfel nu se mai poate. 
Paște Fericit Vouă….
Da, mama nu vine, a spus că și-a găsit un al III-lea job în perioada asta. Mă bucur pentru ea. Ea mai trăiește cu speranța că undeva o așteaptă o fică…
Mă rog de mă iartă Mamă.

marți, 10 aprilie 2012

Manifest sau lasă-ți mama nefutută (2)


mi-e frică de mama. Cred că se numește mamofobie. De cînd mă știu îmi era frică să-i spun dacă am făcut vr-o prostie. Frica aia mă urmărește constant și chiar dacă acum sunt bătrînă, tot mi-e frică. A aflat că fumez și mi-a ținut o morală că-mi venea să-mi tai venele tot atunci. 
Mămă am ceva să-ți spun:
mamă,  eu nu mai sunt parte din tine de atunci de cînd m-ai născut…resemnează-te
da mamă, eu fumez
da mamă, eu mă droghez
da mamă, eu mă alcoolizez
da mamă, eu mă fut
da mamă, prietenii mei sunt niște neciopliți băloși
da mamă, eu nu ascult  Eminescu să ne judece
da mamă, mă fut în biserică
da mamă, eu nu mă rog
da mamă, eu nu mai plîng
da mamă, am și eu o părere
da mamă sunt și eu independentă, chiar dacă ți-e greu să accepți chestia asta
da mamă, îmi urăsc tatăl
da mamă, pot fi nemiloasă
da mamă,  eu nu vreau să fiu balerină, resemnează-te
mamă, m-am săturat să țipi la mine de fiecare dată că nu sunt copilul tău și că mai bine te căcai decît mă nășteai. M-am săturat să-mi spui că alții copii sunt mai buni, numai ai tăi au ieșit de-a pula mamă. Termină să-mi spui ce să fac. pe greșelile tale nimeni nimic n-o să învețe. Nici măcar tu nu ai învățat.  Mamă termină să-l trimiți pe Dumnezeu în pizda măsii pentru că n-ai noroc de-o fică iubitoare și ascultătoare. Mamă m-ai piedut în momentul cînd ai ales să pleci, pentru binele meu, bineînțeles. Ești departe și eu sunt orfană, mamă.
Da mamă, sunt orfană
Și unui copil părăsit nu poți să-i ceri nimic din moment ce tu nu iai dat nimic, înafară de bani mamă. Banii m-au crescut. Banii sunt mama mea, mamă. Tu ai fost surogatul banilor…
Și iar îmi sună în minte Mama coace pîine, soare în ferestre, soarele e unul, mama una este
Mamă, eu sunt bastardul Moldovei.
Mamă, eu mă fut în tine
Mamă, sunt singură și îmi lipsești...
îmi lipsești
mamă, mi-e frică de-ntuneric...aprinde lumina
mi-e frică




luni, 9 aprilie 2012

Stare de veghe sau Nu aprindem lumina


Nu. Nu. Nu aprindem lumina. Nu scriem
Poezii. Nu clipim din ochi. Nu
Visăm. Nu ne trezim. Azi nu. Azi nici nu
adormim. Nu vedem vedenii. Nu auzim

cîntece. Nu fredonăm. Nu ne scoatem
cămașa. Nu ne punem pantalonii, pantofii. Nu
mîncăm, nu păcătuim. Nu pierdem
trenul. Nu sosim. Nu ne este sete,

nu greșim. Nu împreună. Nu, azi nu. Nu
cerem cuvîntul. Nu avem acea părere. Nu-l
pornim. Nu plănuim, nu punem

în scenă. Nu dăm, nu luăm. Nu con-
tinuăm. Nu ne ridicăm. Nu ne înțelegem. Nu
mișcăm. Azi nu. Azi vine să ne ia.


 T. Gabor

imi place poezia la nebunie. am descoperit-o cu ceva vreme în urmă, defapt și poezia și pe regizor. Totuși, ador oamenii de teatru care sunt geniali și în scenă și pe hîrtie ....au o altă sensibilitate


sâmbătă, 7 aprilie 2012

Clessfest sau Huinea Moldovenească actul II


                                                                      Prolog

Tot despre teatru se vorbește, se ating un pic și de festival..că e plin de sex și de război nerorocitul. Cum era întitulat un articol de-a lor din wordpress..Sexul și Armele, asta trebuia să fie tema festivalului
                                                            Notă pentru regizor
Mai multe personaje. Se frec unele pe altele cum le place. Nu vă limitați..poa să urle, să trosnească, important ca să fie cît mai mult sex și arme. Succesul e garantat..și discuțiile tot

Am fo și eu la georgieni și n-o fo rău, da o fo sărac pentru un concert teatralizat. 75 minute făr pauză să cînți, se plictisește și georgianul de georgian. Poate mai dansau un pic. Nu spun, vocile au fo la nivel, și cîtecele tot…în fine, li s-a iertat tot atunci cînd au cîntat Ioane Ioane și toți au fost fericiți.
 Gata să înceapă footage-ul
(Nu mai spun personajele că-s tare plictisită la moment)
Actul I II III și ultimul

PTL    Statut:
de ce gerogienii nu au avut în spectacol cuvîntul (măcar cuvîntul) "sex" şi nici nu au hulit lucruri sfinte? :( aşa nu e cesno, nouă je ne place, asta jă îi profund, asta ne animă...
de ce? pentru că ei pot...pentru că un lucru frumos e oricum frumos prin însăşi darul ce ni se dă...la ei este vocea şi acapellele superbe...ce moduri muzicale, ce armonii, ce voci...

PTL--Mai mult, dacă am auzit bine, au fost chiar şi cîntece creştin-ortodoxe...asta jă nu îi TOLERANTNO :(( asta jă nu sî înscrie în intelectualismul moldav :(
TR-- da ce spectacol de-a nostru era, unde ai vazut sex si restu care ai scris? daq nu'i secret, chiar mii interesant))

PTL-- Amnesty International tre să ţipe neapărat, asta jă nu se poate aşa :D
nu doar de-al nostru, românesc tot...

"Lecţia", "Sex" şi "Despre sexul femeii – câmp de luptă în războiul din Bosnia" (din astea românolingve)
TR-- ‎))) mda.. rau cand oamenii n'au capul lor pe umeri si se iau dupa ce ii cruta si la moada, tat ce e evropean tat e bun! ei..... principalu ca nu ii ploua in gat ;)
SA-- poate pt că au mai multă frică şi credinţă în Dumnezeu, lucru ce nu ezită să-l exprime în tot ceea ce fac ) inclusiv Arta.
PTL-- TR, vezi că amuş pederastia o să fie legalizată şi să vezi atunci ARTĂ...pentur cineva poate să pară că îs nebun că găsesc vreo legătură, dar să îi lăsăm în lumea lor...n-am chef de comentarii.
Sofia, pentru că muntenii din Caucaz au coaie, să o zicem direct :) la ei nu te bagi cu una cu două, fie ei şi musulmani :)

(Aici s-a vb despre pederaști cu legea discriminării și cu nu știu ce…toți știu că 50% din teatru nostru e făcut de pederaști)

PTL pe noi nimic nu ne face speciali...nu vezi că de acu Tatăl Nostru (rugăciunea împărătească) spusă într-o formă inversă - are sens profund...cică au vrut să spună ceva...

OR-- La Chişinău în afara de politică şi sex mai sunt alte subiecte de spectacol? Chiar şi piesele clasice au fost pângărite în hal fără de hal. De-ar fi viu Caragiale, pre mulţi ar mai popi!
PTL-- OR, din celea pe care le-am prins eu la acest festiva, au fost buni ruşii şi georgienii

sîmbătă şi duminică vor mai fi încă spectacole, sper cel de la UNATC să mă încînte la fel, că sunt colegi de-ai mei şi actori buni.
OR-- Eu zic de teatrele noastre, autohtone.
PTL-- a, nu, nu este :D toate au avut sex şi hule :D (din alea pe care eu le-am vizionat)

MB-- În artă nu trebuie să existe restricții, mai bine vorbește despre jocul actorilor, piesă, regie decât să te agați de așa chestii. Suntem în secolul XX în care sexul nu mai este un tabu. Nu vreau să spun că-mi palce acest lucru dar trebuie să fie și de astea, altfel nu vei face decât să-ți creezi limite. Și la urma urmei nu e decât o modă, va trece și asta ca altele la rândul său.
PTL-- ‎:)))) ulybnulo, mulţumesc

se poate eu să îmi creez limite, îmi permiţi să fiu artist cu limite?
OR-- Dar când sexul a fost mai tabu decât acum?
Îţi imaginezi Boccaccio să fi spus în secolul întunecat: suntem în ditamai secol 14! Cât de rămaşi erau în urmă grecii antici! :)
MB-- Păi dacă Boccaccio vorbea de lucrurile astea de ce acum tre să tăcem?
PTL-- ‎=))) OR, tu prea complicat vorbeşti...fii serios, suntem în secolul XX, ce-i cu limitele astea...hai fără limite, doar aş ne învaţă la şcoala de arte, aşa ne învaţă la televizor, aşa ne învaţă peste tot...ajunge cu limitele medievale. Noi jă învăţăm la şcoală că jocul actoricesc şi regia este importantă, dar aspectul moral ni-ni, asta deja îi limită :)
MB, dar cine spune să tăcem? ştii ce spunea Tarkovsky despre reprezentarea dragostei în film?

( și normal că aici s-au frecat un pic, pînă asta nu a mai rezistat)

MB-- ei, fanatici! poate vă ajunge de unde v-ți înmulțit așa?
PTL--Îţi spun eu ce a zis: e imposibil să o redai!

sexul banalizează momentul artistic, îl transformă într-o realitate şi destramă intimitatea actului, astfel banalizînd importanţa sa pînă la nivelul de satisfacţie a necesităţii animalice.

A vorbi şi a arăta sex, erotism etc. nu înseamnă artă ci o realitate, iar arta nu este realitate...iar debilismul de genul: trebuie să arătăm aşa cum este - deja nu mai este moment creativ ci lipsă de imaginaţie.
OR-- Ian mă scuzaţi, în ce suntem fanatici? Pentru că mai studiem istoria, sociologia, antropologia?
PTL-- MB, asta e tot ce poţi spune? felicitări, foarte constructiv şi argumentat :)
MB-- Ei doar nu se fut pe scenă?
OR-- Erotism poate fi artă, dar pentru asta trebuie un simţ istoric foarte fin, iar de aşa ceva foarte puţini sunt capabili.
E destul că emit procesul
PTL-- OR, fix asta nu am înţeles de unde pînă unde, dar simt că nici nu vreau să ştiu))))) omul a spus totul despre sine :)
OR, nu ştii tu nimic în lumea asta, tu je nu eşti artist )) of, cîtă aroganţă la unii artişti, dar ea cu expierenţa trece

DG-- imi cer scuze da carei problama, in discutii despre sex si imitarea sexului pe scena :) ? teatrul ca si filmu si oricare alta arta arata ceva din viata. si in viata noastra avem de toate. si pe scena regizorii scenaristii fac ceea cei doare ce vad, sex dragoste ura probleme fericire orice vrei. :) si de ce nu e bine asta :) ?
PTL-- ‎" teatrul ca si filmu si oricare alta arta arata ceva din viata." - oooo, taman de ce spuneam mai sus ))) arta nu arată ceva din viaţă
MB-- Băi nu fanatic e cel care nu poate accepta o părere, sunte-ți extrem de agresivi când cineva contrează cu voi, și ajunge-ți chiar la insultă, cu ce ești mai bun tu decât eid acă vorbești în așa fel?
PTL--Dan, pe scenă regizorii îşi arată nu numai durerile ci şi frustrările. Dacă arta ar arăta realitatea, atunci asta ar fi realtiate nu artă...ARTA nu este egal cu REALITATEA
OR--În artă fiecare element trebuie să aibă un anumit rost, când un pseudoartist bagă orice rahat, pentru ca să atragă doar lumea în sală, asta deja nu e artă, ci show-biz
PTL-- MB, tu mă faci pe mine fanatic şi îmi spui că te insult? :)))) unde te-am insultat? eu ţi-am pus nişte întrebări, mi-am exprimat opinia cu anumite argumente iar tu îmi spui că sunt fanatic şi că "suntem secolul XX"
PTL--pur şi simplu că nu eşti de acord, nu mă încălzeşte şi nu mă răceşte...tu îmis pui fanatic, eu nu te-am insultat :) ai deviat de la temă cu nu ştiu ce cenaclu...spune o dată, deja o să îmi indici acelaşi lucru de mii de ori...dar arguemntat...că e secolul XXI nu mă interesează, astea sunt aberaţii ca şi argumentul cu "e părerea mea"...o părere nu are valoare prin sine însăşi
                              
MJ-- Georgienii au fost geniali.
Copii, nu distrugeti magia lor cu asa discutii. Eu, de exemplu, i-am filmat si-i ascult si acum. Tare, da' tare bravi!:-)