Sf. Valentin, sau suflet în bulgări

Nu am vrut să scriu despre Sf. Valentin. Nu am avut nici chef, nici inspirație și în general mi-am imaginat c-o să fie o zi nașpa de tot. Nu-i cred pe ăia care spun că nu sărbătoresc ziua asta și că pentru ei n-are nici o importanță. Rahat, toți stau și se gruzesc, indiferent de sărbătoresc ei sau nu. Dar azi a fost o zi specială. Zăpada de dimineață a dat culoare întregii zile.

M-a sculat de cu zori și am plecat la academie, n-a, că nu aveam încotro. Am stat plictisită la ore, după care m-a sunat prietenul meu și mi-a propus să ieșim. Ah! Îmi venea să-l tranșez. De”am mă imaginam cum ieșim prin vr-un local burghezit cu toate perechile astea nasoale și ne plictisim de moarte, noi unul de altul, alții de noi și  noi de noi  înșine. Dar n-o să mă credeți!!!Ccred că v-ro trei ore în șir ne-am bulgărit unul pe altul și am rîs de mă auzea toată Ciocana. Eram udă și-n chiloți de la atîta cufundare în nămeți.AAAAAAAAAAAAA!!!!A fost mortal!  Morți de oboseală am mers într-un local mai retras și ne-am încălzit cu izvar și... am tăcut. Am tăcut mult timp. Am tăcut chiar și atunci cînd ne-am despărțit. Ador tăcerea, uneori e atît de colorată că nu ai nevoie de curcubee verbale că să-ți exprimi un gînd. Defapt aceasta e o dedicație acelei persoane pe care, recunosc, n-o iubesc, dar care-mi place la nebunie, uneori. Îmi place că nu mă terorizază cu copilărisme, că are grijă de mine și nu-mi suportă toate toanele. Îi mulțumesc pentru ziua perfectă de Valentin care mi-ai colorat-o...știți ce-mi place în ziua asta? Că toată lumea își pune ingeniozotatea la lucru ca să-și surprindă persoanele pe care, cred, că le plac. E bine...e zăpadă

Bulgăriți-vă oameni buni. Sunt senzații care te fac să te întorci în copilărie, atunci cînd iubeai cu adevărat, cînd nu știai ce e aia să minți, cînd sentimentul de vină nu-ți umplea inima...

Bulgăriți-vă!

Îți multumesc